Strategii și politici manageriale

Ultima actualizare: 15.03.2024 - 11:42

Management – calea de la planificare, la strategie și succes

Te-ai visat vreodată stând la un birou frumos, dintr-o clădire înaltă cu pereții din sticlă, iar pe ușă să scrie mare MANAGER? Cuvinte de genul CEO, CFO, CIO, COO ți se par interesante și ai căutat cel puțin o dată pe Google să afli ce înseamnă? Dacă cel puțin una dintre întrebări iți pare cunoscută, felicitări! Ești unul dintre tinerii cu viziune care nu se tem să își urmeze planurile.

În ultimii șapte ani, au fost înființate peste 8700 de start-up-uri, doar din finanțare europeană. Adică tineri că tine au primit bani că să își pună ideile în practică. Foarte tare! Însă, ca să reușești, este necesar să fii un manager super bun.

Competenţele de specialitate pe care le vei dobândi

Cunoaşterea aprofundată, înţelegerea şi utilizarea conceptelor de analiză diagnostic, analiză SWOT şi analiză PEST, precum şi a altor elemente folosite în elaborarea strategiilor şi politicilor la nivel organizaţional şi funcţional;

Aplicarea de metode, tehnici şi instrumente specifice, în situaţii incomplet definite, pentru a rezolva probleme legate de planificarea strategică la nivel organizaţional şi funcţional;

Evaluarea critic-constructivă a metodelor şi instrumentarului folosite în elaborarea strategiilor şi politicilor de resurse umane;

Capacitatea de a ajusta politica de marketing şi de comunicare a organizaţiei, în funcţie de mutaţiile pe care le înregistrează piaţa;

Preînscriere pentru admiterea la studiile de masterat

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA

Profesorii tai

edit_lukacs-2
Conf. univ. dr.
Edit Lukacs
edit.lukacs@ugal.ro
nistor rozalia
Conf. univ. dr.
Rozalia Nistor
rozalia.nistor@ugal.ro
sofia_david-1-1
Conf. univ. dr.
Sofia David
Sef colectiv
sofia.david@ugal.ro
dragan-george-bogdan-1
Lect. univ. dr.
George Bogdan Drăgan
bogdan.dragan@ugal.ro

Planuri de învățământ

Teme de cercetare

Vizualizeaza

Scrie-ne mesajul tau!

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA

0 +
Parteneri de incredere